Criptarea TLS, explicată

TLS este protocolul de criptare de bază care securizează aproape toate conexiunile de pe internet. Vă permite să trimiteți formulare, să vă conectați la conturi, să vă verificați detaliile bancare și să faceți achiziții online fără ca restul lumii să vă privească peste umăr. Aceasta include furnizorul dumneavoastră de servicii de internet(fereastră nouă) (ISP), gazdele hotspoturilor și hackerii care pot monitoriza Wi-Fi public.

TLS stabilește o conexiune criptată între dispozitivul dumneavoastră și un server, permițând transferul securizat al datelor. Acesta asigură:

• Confidențialitate: Datele dumneavoastră sunt amestecate astfel încât doar site-ul web sau serverul la care vă conectați le poate citi.
• Integritate: Datele nu pot fi modificate în timpul tranzitului fără a fi detectate.
• Autentificare: Comunicați de fapt cu site-ul web real sau cu serverul, nu cu un impostor.

Pentru a vă asigura că comunicați cu serverul corect, serverul prezintă un certificat digital care confirmă că este cine spune că este. Aceste certificate sunt emise de autorități de certificare (CA), organizații de încredere care semnează un certificat ce leagă domeniul respectiv de o cheie publică.

Așadar, nu aveți încredere în site, ci în autoritatea de certificare care l-a garantat. Această încredere se reflectă în informațiile despre conexiunea HTTPS din browser, afișate în mod tradițional prin pictograma cu lacăt din bara de adrese; un clic pe ea vă permite să vedeți detalii despre conexiune și certificat.

Autoritățile de certificare rădăcină sunt încorporate în browsere. De exemplu, depozitul de certificate rădăcină al Mozilla include între 140 și 160 de certificate rădăcină. Acestea, la rândul lor, verifică autoritățile de certificare intermediare folosite pentru a verifica majoritatea site-urilor web.

În general, acest sistem funcționează bine, dar nu este perfect. Există mii de autorități de certificare intermediare, ceea ce creează o suprafață de atac mare. În plus, autoritățile de certificare pot fi presate de guverne(fereastră nouă) sau sparte de organizații criminale pentru a emite certificate compromise. Un caz clasic este DigiNotar(fereastră nouă), o autoritate de certificare olandeză compromisă în 2011 de atacatori care au emis sute de certificate frauduloase, interceptând, potrivit rapoartelor, traficul Gmail pentru aproximativ 300.000 de utilizatori, majoritatea în Iran.

Pentru a rezolva aceste probleme, conexiunile TLS moderne folosesc Transparența certificatelor (CT). Aceasta nu împiedică o autoritate de certificare să fie spartă sau constrânsă de la bun început, dar face ca urmările să fie mult mai ușor de depistat și de limitat.

Fiecare certificat public de încredere trebuie înregistrat în registre publice și protejate împotriva modificărilor în momentul emiterii. De exemplu, Chrome refuză să aibă încredere în orice certificat care nu este înregistrat în cel puțin două jurnale CT independente din 2018.

Prin urmare, proprietarii de domenii pot depista un certificat fraudulos pentru site-ul lor în câteva ore, nu în săptămânile de care a fost nevoie în cazul DigiNotar. Odată depistate, certificatele afectate pot fi revocate rapid, iar în cazurile grave browserele pot retrage încrederea în autoritatea de certificare la următoarea actualizare.

TLS combină criptarea asimetrică și simetrică. Criptografia asimetrică (cu cheie publică) este folosită pentru a stabili conexiunea și pentru a permite browserului și serverului să convină asupra unui secret comun fără a trimite vreodată acel secret prin rețea. Acesta se numește handshake-ul TLS.

După stabilirea unei conexiuni securizate, datele propriu-zise sunt transferate folosind cifruri cu cheie simetrică (de obicei AES). Algoritmii de criptare folosiți sunt negociați între serverul web și clientul, cum ar fi un browser. Majoritatea browserelor permit să dați clic sau să atingeți pictograma cu lacăt pentru a afla mai multe detalii de securitate despre algoritmii de criptare folosiți pentru conexiunea HTTPS.

TLS-ul tradițional nu ascunde numele site-urilor web la care vă conectați, deoarece handshake-ul inițial divulgă numele site-ului web (SNI) și alte detalii oricui urmărește. Un standard nou, ratificat de IETF în martie 2026, urmărește să rezolve această problemă. Când funcționează, Encrypted Client Hello (ECH) criptează handshake-ul în sine, astfel încât furnizorul de servicii internet (ISP) sau operatorii de hotspot nu mai pot vedea ce site-uri vizitați. Totuși:

• ECH funcționează numai când mai multe site-uri web partajează aceeași adresă IP(fereastră nouă), așa cum se întâmplă în spatele unei rețele de distribuție de conținut(fereastră nouă) (CDN).
• Dacă un site are propriul IP dedicat, destinația rămâne vizibilă.
• ECH depinde ca browserul să folosească DNS criptat (DoH) pentru a prelua cheile de configurare ECH. Dacă acest lucru nu reușește, conexiunile revin în mod silențios la SNI în text neformatat.
• ECH este încă în curs de implementare și este acceptat în Firefox și Chrome. Totuși, în acest moment, doar aproximativ între 9 și 10% dintre primele un milion de site-uri web acceptă ECH, iar aproape toate folosesc Cloudflare.
• Furnizorul de CDN și DoH poate observa în continuare destinația finală a conexiunilor de rețea.

Atât TLS, cât și criptarea de la un capăt la altul folosesc criptarea pentru a proteja datele, dar diferă prin cine le poate decripta:

• TLS criptează conexiunea dintre dispozitiv și un server. După ce datele ajung la acel server, acolo sunt decriptate. Cine administrează serverul poate citi datele.
• Criptarea de la un capăt la altul (E2EE) criptează conexiunea dintre dispozitiv și un alt dispozitiv. Chiar dacă datele trec prin servere pe parcurs, numai destinatarul vizat le poate decripta.

Mesajele trimise prin Gmail sunt securizate în tranzit folosind TLS, dar sunt decriptate când ajung pe serverele Google, permițând Google să le citească. Mesajele trimise folosind E2EE, cum ar fi mesajele Signal sau e-mailurile schimbate între utilizatorii Proton Mail, pot fi citite numai de destinatarul vizat.

Atât TLS, cât și VPN-urile protejează datele în tranzit, dar au scopuri foarte diferite:

• Un VPN ascunde ce site-uri web vizitați. TLS (de obicei) nu face acest lucru.
• Un VPN ascunde interogările DNS(fereastră nouă). TLS (fără DoH) nu face acest lucru.
• Un VPN împiedică site-urile web pe care le vizitați să afle adresa IP(fereastră nouă) reală. TLS nu face acest lucru.
• Un VPN de încredere(fereastră nouă) nu păstrează niciun jurnal(fereastră nouă) al istoricului de navigare. TLS permite furnizorului de servicii internet (ISP) și, prin extensie, guvernului dumneavoastră(fereastră nouă), să spioneze și să stocheze jurnale ale activității.
• TLS securizează conexiunile individual, pentru fiecare aplicație sau proces în parte. Un VPN, dimpotrivă, direcționează toate conexiunile de pe dispozitiv prin tunelul VPN (dacă nu folosiți divizarea traficului(fereastră nouă)), ceea ce face mai dificil pentru un observator să deducă modele de comportament din utilizarea browserului și a aplicațiilor când dispozitivul este conectat la un VPN.

TLS și VPN-urile se completează reciproc, oferind straturi de protecție.

TLS este motivul pentru care puteți face operațiuni bancare, cumpărături și vă puteți conecta la conturi online fără ca fiecare necunoscut de pe calea rețelei să vă urmărească ce faceți. Fără el, HTTPS nu ar exista și nici mare parte din ceea ce astăzi ni se pare firesc atunci când folosim web-ul.

Dar TLS nu a fost conceput niciodată pentru a ascunde totul. Protejează conținutul unei conexiuni, nu faptul că acea conexiune a avut loc. Furnizorul de servicii internet (ISP), operatorul unui hotspot Wi-Fi sau oricine altcineva care supraveghează rețeaua poate vedea în continuare ce site-uri vizitați, chiar dacă nu poate vedea ce faceți. Spre deosebire de E2EE, nu împiedică serviciul la care vă conectați să acceseze datele.

Prin urmare, TLS, E2EE și VPN-urile sunt complementare: TLS oferă securitate de bază, E2EE garantează că numai destinatarii vizați pot accesa datele, iar un VPN de încredere oferă un nivel ridicat de confidențialitate online.

TLS este protocolul care lucrează în culise de fiecare dată când folosiți o aplicație Proton (cu excepția aplicațiilor Proton VPN, care acum folosesc în principal WireGuard(fereastră nouă)). Este ceea ce HTTPS folosește pentru a proteja conexiunea și securizează totodată traficul în locuri pe care nu le vedeți direct, cum ar fi livrarea e-mailurilor între servere. Dar TLS protejează datele doar cât timp acestea sunt în tranzit. Protecții mai puternice, cum ar fi criptarea de la un capăt la altul și criptarea cu acces zero, sunt necesare pentru conținut cu adevărat privat.